Mihai Stoica (54 de ani) a reacționat și el după penalty-ul ratat de George Pușcaș (23 de ani) în România – Norvegia 1-1, pe Arena Națională. Fostul director sportiv al FCSB a făcut apel la trecut pentru o comparație și a spus că este o mare problemă că atacantul lui Reading a irosit lovitura de la 11 metri.
Pușcaș i-a luat mingea lui Nicolae Stanciu, cel care trebuia să execute inițial penalty-ul dictat în România – Norvegia, pe Arena Națională, și a ratat. Nici măcar Cosmin Contra nu și-a putut stăpâni nervii și l-a înjurat pe atacantul de la Reading, iar criticile au continuat și din partea lui Mihai Stoica.
„Nu e o problemă că Pușcaș i-a luat mingea lui Stanciu și a bătut penalty. Asta i-a făcut și Ganea lui Dorinel Munteanu cu Anglia. Problemă e că doar Ganea a marcat. Problemă mare”, a scris MM Stoica pe pagina sa de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER